Guvernul a aprobat noile condiții pentru ieșirea din țară a minorilor
3189
Articole de la același autor
Galerie FOTO / Sprijin pentru Iulia! Casa i-a ars într-un incendiu și are nevoie de noi
11 Martie 2024
Zeci de păsări flamingo au poposit pe Lacul Techirghiol, atrase de vremea frumoasă și de hrana bogată
12 Martie 2024
World Vision trage un semnal de alarmă: Pentru un sfert dintre copii, masa primită la școală e tot ce mănâncă într-o zi
18 Aprilie 2024
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.
„O altă decizie de interes pentru cetăţeni se referă la simplificarea procedurilor de călătorie la ieşirea din ţară în cazul minorilor. În speţă, se elimină obligativitatea persoanei fizice majore, care însoţeşte minorul la ieşirea din ţară, de a prezenta certificatul de cazier judiciar. Poliţiştii de frontieră pot verifica situaţia judiciară a însoţitorilor adulţi ai minorilor prin intermediul Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar ROCRIS, iar cazierul judiciar poate fi emis astfel pe loc”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, după şedinţa Executivului, care s-a desfăşurat la Timişoara, potrivit Agerpres.
El a arătat că poliţiştii de frontieră au acces la cele mai recente informaţii cuprinse în certificatul de cazier judiciar al unei persoane.
„Aceeaşi Hotărâre de Guvern reglementează posibilitatea de expediere a paşaportului simplu electronic prin servicii de curierat la orice adresă de pe teritoriul României, cu costurile acoperite de solicitanţi, expedierea în cauză realizându-se în contul sumei plătite cu titlul de contravaloare a paşaportului. Sistemul va fi operaţionalizat de la data asigurării condiţiilor tehnice necesare. Deci, mai avem un pas, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2025”, a mai precizat Mihai Constantin.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 21 Martie 2024
Miercuri, 07 Iunie 2023
Marţi, 23 Mai 2023
Luni, 22 Mai 2023
Luni, 01 Aprilie 2024
Duminică, 10 Decembrie 2023
Miercuri, 06 Decembrie 2023
Luni, 18 Septembrie 2023
Joi, 27 Iulie 2023
Miercuri, 14 Iunie 2023